Stareța unei mănăstiri din Argeș a rămas fără permis, după ce a condus cu 103km/h în localitate

Stareța unei mănăstiri din Argeș a rămas fără permis de conducere după ce a fost prinsă de radar cu 103 km/h într-o localitate.

Urmărește-ne peGoogle news
Stareța unei mănăstiri din Argeș a rămas fără permis, după ce a condus cu 103km/h în localitate
Sursa foto: Adevărul.ro

Potrivit Ziarului de Iași, Maica Petronia, una dintre cele mai apreciate starețe din județul Argeș, a rămas fără permis de conducere după ce a fost prinsă conducând cu o viteză ce întrecea cu mult viteza legală, în localitate.

Maica Petronia este stareța mănăstirii Bascovele din 2015, iar anterior a fost stareță a cunoscutei mănăstiri Robaia.

Ea a rămas fără permisul de conducere în luna august, după ce a fost depistată de radar în timp ce conducea cu viteza de 103 km/h în orașul Buftea.

Viteza maximă în localitate era de 50 de km/h, astfel că polițiștii au lăsat-o fără permisul de conducere pentru 90 de zile.