Papa Francisc refuză să se întâlnească cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în timpul vizitei oficiale

Papa Francisc a vrut să umilească Ungaria vizitând țara timp de doar 3 ore și refuzând să aibă întrevederi cu premierul Viktor Orbán sau cu președintele János Áder, a acuzat Demokrata, o publicație apropiată de puterea de la Budapesta.

Iun 9, 2021 - 22:31
Urmărește-ne peGoogle news
Papa Francisc refuză să se întâlnească cu premierul Ungariei, Viktor Orban, în timpul vizitei oficiale

Papa Francisc, care va vizita în luna septembrie Ungaria pentru a participa la un Congres Euharistic Internațional, nu are intenția de a se întâlni cu premierul Viktor Orban și nici cu președintele țării, János Áder, potrivit ziarului american National Catholic Register.

Acuzațiile au fost lansate de András Bencsik, editorul-șef al publicației, acesta făcând referire la informațiile apărute în presa poloneză potrivit cărora suveranul pontif nu se va întâlni cu cei doi lideri maghiari deoarece nu este de acord cu pozițiile lor privind imigrația.

Papa Francisc urmează să sosească la Budapesta pe 12 septembrie pentru Congresul Euharistic Internațional.

Atât surse oficiale de la Vatican cât și de la Budapesta au declarat, potrivit ziarului citat, că în prezent se depun eforturi diplomatice pentru a-l convinge pe Papă să se întâlnească totuși cu liderii politici maghiari și să-și prelungească vizita în Ungaria, care potrivit programului actual va dura doar o zi, pe 12 septembrie

Bencsik a declarat de asemenea că dacă papa Francisc crede că Orbán și Áder au greșit prin refuzul de a accepta solicitanți de azil musulmani este decizia sa suverană dar că dă dovadă de comportament anti-creștin și aduce prejudicii grave lumii creștine.

Acesta a adăugat că se roagă ca „papa original” (Benedict al XVI-lea) să încerce să îl ilumineze pe acest „papă ciudat” cu privire la responsabilitățile și îndatoririle sale.

Papa Francisc s-a remarcat în ultimii ani prin solicitările adresate țărilor europene de a primi refugiați și solicitanți de azil din Siria și alte zone de conflict, poziție criticată de adepții liniei conservatoare dure din cadrul Bisericii Catolice.