O asistentă medicală, amendată de polițiști cu 1000 de lei pentru că purta masca sub nas, a obținut în instanță anularea sancțiunii

O asistentă de la Spitalul Judeţean Timişoara, amendată în 27 decembrie 2020 cu suma de 1.000 de lei pentru că, în timp ce mergea pe stradă, a purtat masca necorespunzător, sub nas, a obţinut în instanţă anularea amenzii, arată adevarul.ro.

Noi 22, 2021 - 21:34
Urmărește-ne peGoogle news
O asistentă medicală, amendată de polițiști cu 1000 de lei pentru că purta masca sub nas, a obținut în instanță anularea sancțiunii
Sursa foto: Pixabay

Potrivit sursei citate, asistenta medicală a arătat că în ziua în care a fost amendată era duminică dimineaţa şi se întorcea de la lucru din tura de noapte. Pentru că timp de 12 ore, cât a fost la lucru, a stat doar cu masca pe faţă şi pentru că, nefiind nimeni pe stradă la acea oră matinală de duminică şi neaflându-se într-o zonă cu magazine sau pieţe, şi-a tras masca sub nas pentru a putea respira mai bine.

Unul dintre agenţi i-a comunicat că va primi un avertisment de această dată şi i-a atras atenţia ca pe viitor să poarte masca în mod corespunzător, odată cu aceasta înapoindu-i şi actele de identificare, respectiv cartea de identitate şi legitimaţia de serviciu.

Totuși, după trei luni, asistenta a primit acasă o amendă de 1.000 de lei, aplicată pentru că nu a purtat masca regulamentar.

Potrivit adevarul.ro, asistenta a contestat sancţiunea în instanţă, iar Judecătoria Timişoara a anulat amenda invocând vicii de procedură.

Concret, judecătorul a anulat amenda pentru că Poliţia a încălcat prevederile legale care spun că „executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii”.

Câtă vreme nu s-a făcut dovada comunicării procesului-verbal petentului în termenul de 2 luni de la data aplicării sancţiunii, prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa constată că executarea sancţiunii contravenţionale a amenzii stabilită prin acesta s-a prescris, urmând a dispune exonerarea petentului de la executarea acesteia”, şi-a motivat decizia judecătorul. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Ziare.com, Adevărul.ro