Ministrul de Interne: Parlamentarii AUR care i-au introdus pe protestatari în curtea Parlamentului vor fi sancționați

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat marți, 21 decembrie, că protestul AUR față de introducerea Certificatului verde nu are legătură cu libera exprimare şi cu democrația. Acesta a precizat că le-a cerut jandarmilor să nu folosească forța.

Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul de Interne: Parlamentarii AUR care i-au introdus pe protestatari în curtea Parlamentului vor fi sancționați
Foto: Guvernul României

Este regretabil ca la 32 de ani de la Revoluţia română, când eroii Revoluţiei au murit pentru libertatea noastră, pentru libertatea de exprimare, să vedem astfel de manifestări care nu au nicio legătură cu libera exprimare şi cu jocul democratic. Aţi văzut ce s-a întâmplat”, a spus Bode.

Ministrul a vorbit și despre momentele în care protestatarii au intrat în curtea Parlamentului, precizând că le-a cerut jandarmilor să nu folosească forța.

A existat un moment, în jurul orei 07:30, când personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului, parlamentari şi angajaţi ai unui grup parlamentar în maşinile personale, au introdus în jur de 50 de protestatari în curtea Palatului Parlamentului. Al doilea moment a fost în jurul orei 11:45, moment în care în jur de 1.000 de protestatari aflaţi în zona Parcului Izvor, intrarea Camerei Deputaţilor, au ales să se deplaseze, chemaţi de parlamentari AUR, spre intrarea de la Senat, au forţat intrarea de la Senat şi câteva sute au intrat în curtea Palatului Parlamentului.

În permanenţă le-am transmis forţelor de ordine să acţioneze cu calmitate, să fie calmi, să fie fermi, dar să nu utilizeze sub nicio formă forţa şi violenţa. Nu au folosit forţa, nu au folosit echipamentele din dotare, protestul din curtea Palatului Parlamentului s-a finalizat fără violenţe, în schimb, aşa cum aţi putut vedea, am văzut că unii protestatari s-au dedat la distrugeri. Sunt câteva maşini distruse de către aceşti protestatari sau cum să-i numim.

De asemenea, avem înregistrări şi am legitimat foarte multe persoane în legătură cu posibile fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Urmează ca în orele ce vin să îi identificăm, să îi chemăm la audieri şi să-i tragem la răspundere”, a precizat ministrul de Interne.

Potrivit ministrului, nicio maşină care aparţine corpului diplomatic nu a fost vandalizată.

Am întrebat dacă maşinile corpului diplomatic au fost vandalizate. Am înţeles că nu. În acest moment noi facem verificări cu privire la această infracţiune de distrugere şi cu siguranţă vom face verificări şi cu privire la modul în care jandarmii s-au achitat de sarcinile ce le reveneau în momentul în care protestatarii au forţat”, a mai spus Lucian Bode.

Lucian Bode a declarat că parlamentarii AUR care i-au introdus în curtea Parlamentului pe protestatari au fost monitorizaţi şi vor răspunde şi ei în faţa legii. El a mai arătat că persoanele care au intrat în curte nu sunt încă identificate în totalitate.

Cu siguranţă cei care au săvârşit fapte contravenţionale, infracţiuni vor fi traşi la răspundere”, a spus Lucian Bode.

Ministrul a precizat că Jandarmeria a acţionat cu aproximativ 300 de jandarmi.

Categoric nu s-a pus în niciun moment problema să intre în incinta Palatului Parlamentului. Am avut forţe dimensionate în funcţie de dinamica activităţilor Jandarmeriei. Am avut în jur de 300 de jandarmi în dispozitiv în legătură cu acest protest anunţat, despre care Jandarmeria ştia. La momentul în care au forţat, efectiv au împins poarta dinspre Senat, ea a căzut şi au intrat câteva sute”, a mai spus ministrul de Interne.

Despre următoarele proteste, el a afirmat: ”Suntem pregătiţi!”.