Masca de protecție devine obligatorie în spațiile deschise, în localitățile unde rata de infectare depășește 6 la mie

Masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6 cazuri la o mie de locuitori.

Oct 6, 2021 - 14:15
Oct 6, 2021 - 14:15
Urmărește-ne peGoogle news
Masca de protecție devine obligatorie în spațiile deschise, în localitățile unde rata de infectare depășește 6 la mie

Cseke Attila, ministrul Sănătăţii şi Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. Conform documentului, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Excepţie de la această măură fac persoanele care desfăşoară desfăşoară  activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. 

Alte excepţii pot fi stabilite la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

Documentul va fi publicat miercuri în Monitorul Oficial.