Marius Budăi: Ministerul Muncii nu gestionează pensiile speciale și de serviciu

Ministrul desemnat pentru portofoliul Muncii şi Solidarităţi Sociale, Marius Budăi, a primit miecuri, 24 noiembrie, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament. La audieri, acesta a vorbit, printre altele, despre majorările din sistemul public de pensii, subliniid că „nu vorbim de indemnizaţiile speciale”.

Marius Budăi: Ministerul Muncii nu gestionează pensiile speciale și de serviciu

Vreau să rămân un om care este în primul rând interesat de soarta copiilor, dar şi a părinţilor şi bunicilor noştri, per total”, a afirmat Marius Budăi la începutul prezentării sale în faţa comisiei de specialitate din Parlament.

El a vorbit despre măsurile de ajutor pe care ministerul pe care îl va prelua şi le propune, arătând, în acest context, că susţine acordarea de ajutoare inclusiv firmelor care angajează persoane „greu angajabile”.

Budăi a menţionat creşterile de alocaţii, majorarea salariului minim brut la 2550 lei de la 1 ianuarie 2022. Ministrul a menţionat că a fost agreată cu partenerii sociali crearea unui „instrument de majorare treptată a salariului minim brut, astfel încât să nu creăm dezechilibre în economie”.

Viitorul ministru anunţă majorări şi în sistemul public de pensii, subliniind că „nu vorbim de indemnizaţiile speciale”.

În primul rând vom începe cu pensiile cele mai mici, adică cu indemnizaţia socială, care va fi majorată tot de la 1 ianuarie, de la valoarea de 800 de lei la valoarea 1000 de lei, dar şi majorarea punctului de pensie, la valoarea de 1586 de lei, faţă 1442 de lei cât este acum, acel 10% pe care îl cunoaştem noi din comunicarea publică”, a declarat ministrul desemnat al Muncii.

El susţine că este nevoie de acordarea unui ajutor în prima lună a anului viitor pentru cei mai săraci dintre pensionari, dar şi o a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi.

În ceea ce priveşte măsurile pentru mediul de afaceri, Marius Budăi a menţionat acordarea de deduceri de impozit pentru angajarea tinerilor între 18 şi 15 de ani şi a persoanelor între 55 şi 65 de ani, categorii unde se înregistrează o rată ridicată a şomajului.

Acesta susţine că există 250.000 de şomeri dintre care aproape 60.000 primesc indemnizaţie.

Parlamentarii PNL şi cei PSD nu i-au adresat întrebări lui Marius Budăi. În schimb, reprezentanţii altor formaţiuni politice l-au întrebat pe acesta cum va face ca bugetul alocat aşa numitelor pensii speciale să fie redus, şi au atras atenţia asupra faptului că a iniţiat, în cariera sa, acordarea de astfel de venituri unor categorii precum aleşii locali.

În ceea ce priveşte pensiile speciale, Budăi a amintit că un actual coleg de alianţă al său „desfiinţa pensiile în 30 de zile” şi cum USR promitea acelaşi lucru.

Am convenit în coaliţie, aşa cum trebuia convenit de mult: indemnizaţiile speciale nu sunt ale Ministerului Muncii, indemnizaţiile speciale - dacă vreţi să le denumiţi pensii speciale este problema dvs. aici - eu cred că suntem în Comisia pentru muncă şi trebuie să vorbim categoric pe lege – sunt o parte din sistemul public de apărare la ministerele de resort, Ministerul Apărării, MAI, o parte sunt la Ministerul Justiţiei şamd. Împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Muncii şi din cadrul Casei Naţionale de Pensii, dacă se va dori expertiza noastră o vom pune la dispoziţie. (...) Nu Ministerul Muncii gestionează aceste pensii”, a declarat Marius Budăi.

Ziare.com