Guvernul Ucrainei majorează salariile polițiștilor, după ce aceștia au amenințat cu proteste masive în țară

Guvernul Ucrainei a alocat fonduri pentru o creştere treptată a salariilor ofiţerilor de poliţie, primele plăţi urmând să fie efectuate la sfârşitul lunii ianuarie. Decizia a fost luată pe fondul ameninţărilor poliţiştilor la adresa conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu proteste pentru neplata sporurilor de salariu.

Ian 6, 2022 - 11:40
Urmărește-ne peGoogle news
Guvernul Ucrainei majorează salariile polițiștilor, după ce aceștia au amenințat cu proteste masive în țară

"Guvernul Ucrainei a alocat bani pentru o creştere treptată a salariilor poliţiştilor, începând din această lună. Aceştia vor primi primul salariu majorat la sfârşitul lunii ianuarie", a scris şeful Poliţiei Naţionale a ţării, Igor Klimenko, pe Facebook, miercuri, potrivit Adevărul.ro.

Acesta a precizat că, în primul rând, salariile vor creşte pentru poliţiştii din forţele speciale şi pentru poliţiştii care servesc în zona Operaţiunii Forţe Comune (zona operaţiunii Donbass). Sunt aşteptate noi creşteri, a spus el, în aprilie.

Şefii Poliţiei Naţionale şi ai diviziunilor structurale şi teritoriale nu vor primi creşteri salariale”, a subliniat Klimenko.

În acelaşi timp, el a numit creşterea salariilor poliţiştilor „o problemă extrem de dificilă” şi „o povară extrem de mare asupra bugetului”.

Cu toate acestea, Klimenko a asigurat că va exista o creştere. Explicând motivele neplăţi celui de-al 13-lea salariu în 2021, Klimenko a spus că banii pentru aceasta nu au fost incluşi în bugetul de stat.

Poliţia ucraineană a ameninţat, marţi, conducerea Ministerului Afacerilor Interne cu proteste, iar în unele regiuni au început deja „greve”, ofiţerii de patrulare mergând doar la apeluri de urgenţă. 

Potrivit acestuia, guvernul a promis să plătească prime ofiţerilor de poliţie pentru muncă în faţa ameninţării infecţiei cu coronavirus chiar la începutul epidemiei. În 2020, Cabinetul a alocat 2,7 miliarde de grivne (aproximativ 100 de milioane de dolari) pentru acest scop, şi 800 milioane grivne în 2021  (mai mult de 29 milioane dolari). 

Pe lângă indemnizaţiile covid, poliţiştii nu au primit aşa-zisul al 13-lea salariu aşteptat înainte de Anul Nou - o plată suplimentară anuală pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi pentru condiţii speciale de muncă. Potrivit ziarului, în rândurile poliţiştilor există o indignare tot mai mare în legătură cu situaţia actuală. În toată ţara au loc  pregătiri ale forţelor de ordine pentru o „grevă liniştită”.

După cum explică publicația „Strana”, citată de Adevărul.ro, „o grevă liniştită” constă în ignorarea infracţiunilor domestice şi a încălcărilor regulilor rutiere care nu s-au încheiat cu accidente care au cauzat moartea unor persoane.

Problema majorării salariului poliţiştilor a reprezentat o preocupare principală încă de la începutul reformei Ministerului Afacerilor Interne din 2015: s-a promis că va fi ridicat la 1.000 de dolari pe lună. Cu toate acestea, promisiunile nu au fost respectate.

Peste 26,8 mii de persoane au semnat deja cererea de majorare a salariului poliţiştilor în registrul petiţiilor electronice către preşedintele Ucrainei. Deoarece a depăşit pragul de 25 de mii de semnatari, acum problema trebuia luată în considerare de şeful statului.

Marţi, pe fondul celor întâmplate, directorul departamentului de comunicare al Ministerului Afacerilor Interne Artem Shevchenko şi-a anunţat demisia.

Sursa: Adevărul.ro