Fost primar din Mehedinți, condamnat la închisoare cu executare, pentru corupție

Fostul primar al orașului Baia de Aramă din Mehedinți, Rafael Dunărinţu, a fost condamnat definitiv la patru ani şi patru luni de închisoare într-un dosar de corupţie. Ceilalţi şapte inculpaţi, printre care se numără şi soţia fostului edil, au primit pedepse cu suspendare.

Oct 22, 2021 - 22:37
Urmărește-ne peGoogle news
Fost primar din Mehedinți, condamnat la închisoare cu executare, pentru corupție

Dosarul a fost trimis în instanță de procurori DNA în ianuarie 2016. Au fost judecați primarul din Baia de Aramă, soția acestuia şi a şase funcţionari din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori s-au numărat folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, fals intelectual sau fals în declaraţii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada 2012-2014, inculpata D.M., în calitate de director la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu„ orașul Baia de Aramă, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a declarat în fals și a folosit declarații care atestau fapte și împrejurări nereale ce au fost folosite ulterior, drept condiții esențiale, la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului Instalarea tânărului fermieri, în sumă totală de 40.000 euro”. Potrivit anchetatrilor, citați de Ziare.com, edilul din Baia de Aramă i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați să întocmească două rapoarte de verificare în teren false.

Potrivit gds.ro, soţia fostului primar a recunoscut faptele şi a fost judecată într-un dosar separat. În septembrie 2017, a fost condamnată definitiv la un an, şase luni şi 20 zile de închisoare cu suspendare.

Pedeapsa cu executare a primarului cuprinde și o alta mai veche, de trei ani şi patru luni de închisoare primită într-un dosar în care a fost acuzat că a dispus tăierea ilegală a unei păduri din localitate.