Florin Călinescu renunță la colaborarea cu postul ProTV - Actorul nu va mai fi în juriul emisiunii „Românii au Talent“

Una dintre primele vedete ale postului de televiziune ProTV a decis să renunțe la colaborarea pentru emisiunea „Românii au Talent”. Aceasta nu a dat, momentan, detalii despre decizia de a părăsi postul care l-a consacrat.

Iul 19, 2021 - 01:31
Urmărește-ne peGoogle news
Florin Călinescu renunță la colaborarea cu postul ProTV - Actorul nu va mai fi în juriul emisiunii „Românii au Talent“

Florin Călinescu a anunțat, pe contul personal de Facebook, că renunță la colaborarea cu actuala conducere a postului din Pache Protopopescu, implicit nu va mai apărea în emisiunea „Românii au Talent”. Momentan, Călinescu nu a făcut public motivul despărțirii sale de stația TV care l-a consacrat. 

Actorul Florin Călinescu s-a născut la 29 aprilie 1956, la Timişoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, în 1980, potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).

A debutat în film în serialul "Lumini şi umbre" în regia lui Andrei Blaier (1981). A mai jucat, apoi, în filmele "Întunericul alb" (r. Andrei Blaier, 1982), "Clipa de răgaz" (r. Şerban Creangă, 1985), "Enigmele se explică în zori" (r. Aurel Miheles, 1987), "E pericoloso sporgersi" (r. Nae Caranfil, 1992), "Asfalt Tango" (r. Nae Caranfil, 1995), "Prea târziu" (r. Lucian Pintilie, 1996), "Filantropica" (r. Nae Caranfil, 2002), "Maria" (r. Peter Călin Netzer, 2003), "Băieţi buni" (serial TV, 2005), "Anticamera" (serial TV, 2008), "Poveste de cartier" (2008). A fost redactor la săptămânalul 'Academia Caţavencu".

Între 2000-2014 a fost director al Teatrului Mic. Florin Călinescu a intrat în lumea media la începutul anilor '90 cu emisiunea "Duminicile celor singuri" de la Radio ProFM. Din decembrie 2005 intră în atenţia publicului de televiziune, devenind producător tv la MediaPro Internaţional. A realizat emisiunea "Ora şapte, bună dimineaţa" la ProTV, apoi emisiunea-concurs "Te uiţi şi câştigi", popularitatea sa crescând la cote maxime. Fin observator al scenei socio-politice româneşti, a inaugurat, în februarie 1997, emisiunea "Chestiunea zilei" - un comentariu satiric al celei mai importante ştiri a zilei, care a cunoscut de-a lungul timpului unele modificări.

Pentru o perioadă a fost directorul postului Tele 7 abc (2001-2003), unde a realizat emisiunea "Alo Florin". S-a întors la PRO TV, unde, în 2004, a realizat emisiunea de analiză fotbalistică "Procesul etapei". Tot la ProTV a realizat emisiunea de divertisment "Duminică de duminică". În 2005 a jucat în serialul poliţist "Băieţi buni". În perioada 2005-2007 a fost realizatorul emisiunii sportive "Om la om" de la TV Sport. În ianuarie 2007 revine la ProTV, unde realizează serialul "Anticamera". Din noiembrie 2009 a colaborat cu televiziunea de ştiri Vox News, fiind invitat în cadrul emisiunii "România în alb şi negru", o dezbatere electorală în perioada alegerilor prezidenţiale. În octombrie 2012 a revenit pe micile ecrane, în serialul de comedie "Tanti Florica", film realizat şi difuzat la ProTV.

În octombrie 2008, Florin Călinescu s-a înscris în Partidul Naţional Liberal şi a candidat la alegerile parlamentare din acelaşi an pentru un loc în Senat. A pierdut alegerile, ulterior plecând şi din partid. A jucat la Teatrul Mic în piesa "Sex on the bici" de John Tobias (r. Nona Ciobanu), a cărei premieră a avut loc în 2011, alături de Adriana Şchiopu şi Doru Ana. Florin Călinescu a revenit în 2015 în televiziune, ca membru al juriului emisiunii "Românii au talent" difuzată de ProTV. Face parte, de asemenea, din distribuţia filmului "#Selfie" (r. Cristina Iacob, 2014), apare în serialul "Profu'" de la PRO TV (2019) şi în filmul "30 de ani şi 15 minute" (2020, regia Ştefan Mandachi), potrivit site-ului CineMagia, www.cinemagia.ro. La alegerile locale din 27 septembrie 2020 Florin Călinescu a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, din partea Partidului Verde, obţinând 2,08% (13.742) din voturi.