Dacian Cioloș: George Simion este un populist iresponsabil

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a transmis într-un mesaj pe Facebook că liderul AUR George Simion, este un pericol pentru România şi „un populist iresponsabil”. Preşedintele USR consideră protestul din faţa Parlamentului „o nouă pată pe obrazul statului român, cel care, prin instituţiile sale, ar fi trebuit să se asigure că un miting se poate desfăşura în condiţii civilizate”.

Urmărește-ne peGoogle news
Dacian Cioloș: George Simion este un populist iresponsabil

George Simion este un pericol pentru România, pentru că instituţiile statului român au eşuat şi l-au creat prin comportamentul lor pe acest populist iresponsabil. Ceea ce au făcut simpatizanţii AUR astăzi este o nouă pată pe obrazul statului român, cel care, prin instituţiile sale, ar fi trebuit să se asigure că un miting se poate desfăşura în condiţii civilizate şi că nu degenerează în mod iresponsabil. Acelaşi stat care în 10 august 2018 inventa o lovitură de stat cu maşini-capcană şi cocktailuri Molotov ca să gazeze şi să bată mame, copii şi familii care participau la un protest faţă de Liviu Dragnea şi acoliţii săi”, a scris liderul USR pe Facebook.   

Dacian Cioloş este de părere că „avem dovada că aceste instituţii sunt falimentare şi incapabile să le ofere cetăţenilor protecţie şi siguranţă. Ştim de ani buni că sunt capturate politic şi că ezitările de a pune justiţia pe traseul ei normal au legătură tocmai cu această capturare a statului român. După 10 august, nu avem niciun vinovat pentru agresiunea asupra cetăţenilor, după cum nu ştim nici cine sunt vinovaţii de la Revoluţia din 1989 sau de la mineriade şi alte evenimente dramatice pentru care pare că nu va plăti nimeni niciodată”.

Dacian Cioloș acuză liderii PSD şi PNL ai actualei coaliţii de guvernare de iresponsabilitate, afirmând că cele două partide „hrănesc cu bună ştiinţă excesele iresponsabile şi periculoase ale unor marionete politice care se pregătesc să le ia locul şi să arunce România în haos”.