A murit George Ciamba, ambasadorul României în Grecia

A murit George Ciamba, ambasadorul României la Atena și fostul Ministru al Afacerilor Europene.

Iul 12, 2021 - 11:29
Urmărește-ne peGoogle news
A murit George Ciamba, ambasadorul României în Grecia

George Cimba avea 55 de ani și a decedat în noaptea de duminică spre luni. Era era bolnav de ceva timp, suferea de cancer.

Diplomatul român a revenit în România săptămâna trecută.

În perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2019, George Ciamba a fost ministru pentru Afaceri Europene în Guvernul României, iar, în această calitate, a gestionat prima Președinție română a Consiliului UE.

Înainte de a deține aceasta funcție, acesta a ost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 și noiembrie 2018.

A deținut și funcțiile de Ambasador și de Reprezentant cu însărcinări speciale pentru diplomație economică (2016-2017). În această calitate, a contribuit la promovarea și derularea proiectelor economice în cadrul cărora România are interese strategice, precum și la consolidarea relației inter-ministeriale în vederea reprezentării economice externe.